„Începuturile sporturilor de iarnă în România”
prof. Marcela Mihai
Elevii de la Liceul Tehnologic „Mediensis” au sărbătorit Ziua Culturii Naționale atât prin activități realizate în școală, cât și în afara școlii. În acest sens, elevii din clasele a IX-a A, a IX-a C și a XII-a A, însoțiți de doamnele diriginte Delia Crișan, Anca Konya și Marcela Mihai au participat la Casa Gazelor Naturale din Mediaș la inaugurarea expoziției „Începuturile sporturilor de iarnă în România”.
Au deschis expoziția prin luări de cuvânt doamna Angela Păucean și domnul Dumitru Chisăliță. Interesante au fost informațiile referitoare la începuturile sporturilor de iarnă în România. Expoziția prezintă atât informații și imagini de epocă cât și cărți – de remarcat diversitatea tematică a lucrărilor, de la cele cu caracter științific, de specialitate, din domeniul energiei, la poezie sau sport. A fost o adevărată călătorie spirituală între universul fictiv și cel real.
Expoziția durează până în 4 februarie.
„Mihai Eminescu în amintirea contemporanilor”
prof. Marcela Mihai
„Mihai Eminescu în amintirea contemporanilor” – activitate aniversară desfășurată în 15 ianuarie 2025 de elevii clasei a XI-a A, coordonați de dna prof. Marcela Mihai, pentru a marca 174 de ani de la nașterea poetului. Activitatea a debutat cu un moment liric, audiția câtorva versuri eminesciene în interpretarea actorului Ion Caramitru. Apoi elevele Sorina Căldărar, Alexia Pădure și Ana Puiu au realizat câte o prezentare PowerPoint cu impresii ale contemporanilor lui Eminescu referitoare la prietenia lui cu Ion Creangă, la activitatea de gazetar sau informații mai puțin cunoscute despre pasiunile poetului: muzica, teatrul, muzeele, folclorul, valorificând informații din cartea lui Vladimir Dogaru „Ei l-au cunoscut pe Eminescu”.
În încheiere, Alexia Pădure a recitat versuri din poezia „Luceafărul”.
„Pe urmele geniului pustiu…”
prof. Daliana Lăcătuşu
Cu ocazia împlinirii celor 174 de ani de la nașterea marelui poet național, Mihai Eminescu, pe 15 ianuarie 2024 s-a desfășurat activitatea literară susținută de elevii clasei a XI-a C, îndrumați de doamna profesoară Daliana Lăcătușu, în colaborare cu biblioteca școlii.
În cadrul acestei activități, sub motto-ul „Pe urmele geniului pustiu…” a fost evocată personalitatea poetică și culturală a „luceafărului poeziei românești”. Elevii au reconstituit universul poetic eminescian prin prezentarea unor materiale PowerPoint despre viața, opera și activitatea literară a Eminului. Acestea au fost urmate de un moment poetic sensibil și emoționant prin recitarea unor opere lirice cunoscute în literatura română.
„24 Ianuarie 1859 – Mica Unire”
bibliotecar Violeta Tibori
Proiectul educațional a avut drept scop cunoașterea principalelor evenimente care au condus la Unirea Principatelor Moldovei și Munteniei, personalitățile implicate în această acțiune, rolul lor și acțiunile întreprinse de acestea, precum și promovarea valorilor și a tradițiilor specifice poporului român.
-
Activitățile desfășurate:
- Prezentarea unui material intitulat „24 ianuarie 1859 – Mica Unire”
- Discuții pe această temă.
„Împreună prindem curaj” – Rezolvă conflictele pe cale pașnică!
prof. Corina Tănasă
Indiferent cine suntem sau din ce mediu social provenim absolut toți ne confruntăm în fiecare zi, cu diverse conflicte. În fața unui conflict principala dificultate pe care o întâmpinăm este aceea că în cele mai multe cazuri soluțiile pe care le adoptăm au consecințe mai grave decât conflictul propriu-zis, iar acestea sunt cauzele numeroaselor violențe fizice și psihice. Pornind de la aceste realități, am organizat mai multe întâlniri la nivelul claselor a X-a și a XI-a, având ca subiect „Gestionarea conflictelor”, acestea făcând parte dintr-un proiect pentru combaterea violenței care se implementează în școala noastră intitulat „Împreună prindem curaj”.
Prin joc de rol, elevii au fost puși în situația de a renunța la a vedea în conflict ceva negativ, simptomatic pentru un eșec al relațiilor interumane și a-l aborda dintr-o perspectivă nouă, pozitivă, o sursa de valori spirituale. Toți elevii au ajuns la concluzia că nu e oportun să bați cu pumnul în masă pentru a te face ascultat, ci e de preferat să înveți să comunici mai bine, comunicarea rezolvând totul. De asemenea, să-ți dorești să ai dreptate cu orice preț, înseamnă să-i frângi rezistența celuilalt, să-i negi sentimentele și nevoile, să nu-i recunoști dreptul de a fi altfel, diferit.
Studiile de caz prezentate au avut menirea de a descoperi tipurile de conflicte, etapele comunicării nonviolente, soluționarea conflictelor (medierea, arbitrajul și concilierea), modalități de răspuns la situațiile conflictuale.
Animalul emblematic al comunicării nonviolente și al rezolvării pașnice a conflictelor este girafa. Dintre toate mamiferele girafa are inima cea mai voluminoasă și datorita înălțimii ea domină cu privirea tot ce se întâmplă în jurul său. Sper că prin organizarea acestor activități și continuarea lor an de an, vom putea schimba abordarea conflictelor într-un mod constructiv, vom renunța la cele sterile în favoarea celor creatoare, care să conducă la o evoluție personală și cooperare.
„Inspiră libertate”
prof. Delia Crișan
În cadrul parteneriatului anual pe care Liceul Tehnologic „Mediensis” Mediaș îl are cu această asociație, în școala noastră se desfășoară, de obicei în cadrul orelor de Consiliere și orientare, diferite activități pe baza materialelor puse cu generozitate la dispoziție de Asociația „eLiberare”.
În colaborare cu doamna consilier școlar Ana Florina Ghiroagă Paveliu, elevilor clasei a IX-a A, îndrumați de diriginte prof. Delia Crișan, li s-a propus realizarea unei serii de patru activități pe baza materialelor din pachetul educațional. Au fost discutate situațiile-exemplu din material, a fost vizionat filmul; s-au evidențiat greșelile făcute de personajele prezentate și s-a discutat despre modul în care aceste situații pot fi prevenite. Au fost prezentate de asemenea și modalitățile existente de a solicita ajutorul autorităților într-o situație de criză. Aceste activități s-au finalizat prin realizarea unor colaje cu teme legate de metodele de racolare cele mai frecvente.
prof. Melania Oancea