Oraş multisecular, înfiinţat la sfârşitul secolului al XII-lea (1267 sau 1268) de coloniştii saşi, Mediaşul a conservat de-a lungul timpului o bogată tradiţie meşteşugărească. Talentaţi meşteşugari aurari, lăcătuşi, postăvari, cizmari, pielari, croitori, fierari, etc. – saşii au impus de timpuriu Mediaşul, alături de Braşov, Sibiu, Bistriţa, Sighişoara, între principalele centre meşteşugăreşti ale Transilvaniei. Amploarea pe care o iau meşteşugurile locale determină organizarea meşteşugarilor medieşeni în bresle de profil, specifice întregii lumi medievale.

Perioada cuprinsa intre secolele XV-XVIII reprezintă pentru Mediaş etapa de apogeu a dezvoltării şi afirmării breslelor. Produsele realizate de acestea – obiecte de podoaba, pielărie, încălţăminte, îmbrăcăminte etc. – au ajuns cunoscute nu numai în Transilvania, unde meşteşugarii medieşeni s-au numărat printre principalii furnizori ai voievozilor şi principilor ardeleni, ci şi în restul Europei în ţări cu tradiţie în domeniu ca Polonia, Ungaria, Germania.

A doua jumătate a secolului al XlX-lea consacra în istoria Mediaşului începutul procesului de industrializare şi apariţia producţiei de fabrica. În aceasta perioadă numărul întreprinderilor industriale ca şi nivelul producţiei continuă totuşi să rămână modeste. Dependente de resursele locale şi de diversele ramuri ale agriculturii, acestea vor apare la început predominant în diversele domenii ale industriei prelucrătoare.

Statisticile vremii înregistrează între 1880 şi 1914 apariţia la Mediaş a unor mici făbricuţe – mai degrabă a unor ateliere mai mari – cărora li se adăuga câteva mici ateliere, deservite de un număr redus de lucrători. Primele două decenii care urmează unirii din 1918 reprezintă etapa de naştere a marii industrii medieşene. Acum sunt infinitate marile întreprinderi industriale ale oraşului, unele dezvoltate din cele existente, altele noi. Alături de acesta îşi continuă existenţa sau iau fiinţă o serie de ateliere industriale mai mici. În anul 1920 existau deja în Mediaş un număr de 45 întreprinderi şi ateliere. După cum se poate constata, încă din această perioadă asistăm la o profilare a industriei medieşene pe domenii ale industriei uşoare, îndeosebi.

Dezvoltarea industrială a oraşului a impus crearea unor cadre şi muncitori calificaţi capabili să facă faţă noilor cerinţe. În consecinţă, învăţământul profesional începe să se dezvolte încă din a doua jumătate a sec. al XIX-lea. În 1871 lua fiinţă şcoala agricolă, iar în 1873 şcoala profesională orăşenească. După 1918 învăţământul profesional înregistrează pe lângă o extindere însemnată şi o reorganizare radicală. La Mediaş, prima şcoală româneasca de ucenici începe să funcţioneze din anul 1919. Din anul 1936 în baza “Legii pentru pregătirea profesională şi exercitarea meseriilor” şcoala primea denumirea de “Cursul Profesional de Ucenici Industriali din Mediaş”.
Comunitatea săseasca dispune de o instituţie de învăţământ similară, continuatoare a celeia din 1873. Din l936 aceasta se va numi “Cursul Profesional de Ucenici Industriali – Comerciali Germani din Mediaş.”

Până în anul 1931 şcolile profesionale de ucenici au funcţionat în subordinea Ministerului Instrucţiunii Publice. Din vara anului 1931 ele au trecut în subordinea Ministerului Muncii, unde au rămas până la reorganizarea învăţământului din 1948. Pentru a veni în sprijinul acestei forme de învăţământ statul sau diferitele societăţi au înfiinţat Căminele pentru Ucenici.

Începuturile scolii

Momentele de început şi ulterior evoluţia Grupului Şcolar de Industrie Uşoară din Mediaş sunt indisolubil legate de dezvoltarea industrială a oraşului şi de transformările cunoscute de învăţământul preuniversitar romanesc după cel de-al doilea război mondial. Existenta unor întreprinderi specializate din domeniul industriei uşoare a impus crearea unor instituţii de învăţământ de specialitate destinate să pregătească personalul necesar.

La rândul său “Reforma învăţământului” din 1948 şi reglementările ulterioare survenite în acest domeniu şi-au pus ireversibil amprenta şi asupra învăţământului local. Ca urmare a acestor schimbări, în baza ordinelor Centralei industriei Sticlei şi Ceramicii Fine nr.8976 din 10 septembrie 1948 şi nr. 9086.GS/CL din 11 septembrie 1948 era înfiinţată la Mediaş – Şcoală Profesională de Ucenici.

Vedere dinspre curtea şcolii

Conform instrucţiunilor Ministerului Industriei, din 8 septembrie 1948, acesta îşi începea activitatea la 1 octombrie acelaşi an cu un număr de 44 de elevi şi un corp profesoral format din 10 cadre didactice. Profilul său consta în pregătirea muncitorilor sticlari. Se pare ca în această primă etapă şcoală nu a avut o denumire “oficială” întrucât încă din 1948 în diferitele adrese ale forurilor tutelare ce apare şi cu denumirea de Şcoală Profesională de Sticlărie sau chiar Şcoală Profesională de Sticlă şi Ceramică Fină.

Evoluţia şcolii

Cu anul 1953, în evoluţia şcolii se deschide o nouă etapă. în baza ordinului Ministerului Industriei Nr.987/1953, Şcoală Profesională de Ucenici era trecută din subordinea Fabricii de Geamuri sub tutela întreprinderii “Vitrometan”.

Evoluţia ascendentă pe care se înscrie instituţia este marcată nu numai de creşterea importantă a numărului de elevi, a corpului profesoral şi de diversificarea profilelor, ci şi de denumirile sub care aceasta se regăseşte în diversele acte sau adrese ale forurilor tutelare: “Şcoală profesională Vitrometan”, “Şcoală Profesională M.I.U.”, “Grupul Şcolar Profesional şi Tehnic” sau “Grupul Şcolar M.I.U.”

Intrarea principală

În structura şi la sistemul de organizare prezentat, şcoala evoluează până în anul 1971. În acest an datorită foarte probabil a consecinţelor noii reforme a învăţământului (1968) coroborate cu cererea tot mai pregnantă de specialişti în diversele ramuri ale industriei uşoare duc la deschiderea unei noi etape în evoluţia şcolii. Perioada cuprinsă între 1971 şi 1975 este în esenţă să o etapa de tranziţie, pregătitoare care a avut ca finalitate transformarea şcolii profesionale în liceu industrial de profil. Ca urmare a acestor schimbări prin ordinul Ministerului Industriei Uşoare nr.1901/1975, şcoală devine liceu industrial profilat pe pregătirea cadrelor medii pentru domeniile, tot mai diversificate, ale acestui sector. În baza aceluiaşi ordin, noua denumire a instituţiei devine “Liceu Industrial Vitrometan”.

La cursuri…

Concomitent continuă să fie folosită, inclusiv în documentele forurilor tutelare şi denumirea de Grupul Şcolar M.I.U. cu statut semioficial. Perioada cuprinsă între 1975 şi 1989 reprezintă una din cele mai importante etape din dezvoltarea şcolii. Atenţia de care se bucura şcoală din partea forurilor superioare s-a materializat în primul rând în excepţionalele dotări tehnice, de ultima oră, cu care aceasta a fost înzestrată. Ca urmare rezultatele nu au întârziat să apără şi ele s-au concretizat în creşterea importantă a numărului de elevi şi a corpului profesoral, în diversificarea profilelor de studiu şi mai ales în creşterea excepţională a calităţii actului didactic ceea ce a impus liceul între cele mai importante şcoli de profil din învăţământul naţional.

Schimbările survenite în învăţământul romanesc după Revoluţia din decembrie 1989 au avut un impact considerabil şi asupra situaţiei şcolii. În primul rând, liceul a fost scos din sistemul de învăţământ al Ministerului Industriei şi de sub tutela oricărei întreprinderi locale, organizate ele însele în noile condiţii ca societăţi comerciale pe acţiuni sau privatizate, şi inclus în sistemul Ministerului Învăţământului şi Ştiinţei; în urma acestor măsuri vor surveni importante schimbări şi în denumirea instituţiei. Ca urmare a demersurilor făcute de conducerea post-decembristă a şcolii, prin ordinul Ministerului Învăţământului şi Ştiinţei, nr.644 din 21 iunie 1991, numele său era schimbat în Grupul Şcolar de Industrie Uşoară.

Socul schimbărilor realizate după decembrie 1989 a fost resimţit şi la nivelul scolii. O anumita dezorientare s-a concretizat într-o stagnare şi chiar un anumit regres, perioadă depăşită însă repede.

Ca urmare a unui management responsabil şi de calitate, instituţia s-a redresat reluându-şi evoluţia ascendentă. Au fost realizate noi dotări îndeosebi în domeniul informaticii, au fost modernizate cabinetele şi internatele, au fost abandonate profilele puţin solicitate de elevi şi piaţă şi înlocuite cu altele, atractive şi căutate de către elevi.

În urma acestor măsuri, numărul elevilor la toate profilele şi la toate formele de pregătire – liceu zi şi seral, şcoală de arte şi meserii şi an de completare, şcoală postliceala şi de maiştri – a crescut simţitor. Anumite carenţe, îndeosebi în ceea ce priveşte dotarea cu material didactic, problema a cărei rezolvare este în mare măsură de competenţa forurilor superioare, au fost compensate de calitatea deosebită şi de ridicatul nivel de pregătire, şi profesionalism al corpului profesoral. În aceste condiţii procesul de învăţământ nu a avut deloc de suferit iar rezultatele obţinute au fost foarte bune.

Eforturile deosebite depuse pentru creşterea continuă a calităţii procesului de învăţare, pentru dezvoltarea bazei materiale şi pentru creşterea nivelului de perfecţionare a cadrelor didactice din şcoala noastră, a făcut ca din toamna anului 2009, şcoala să îşi schimbe din nou denumirea şi să devină Colegiul Tehnic „Mediensis” Mediaş.