Cuvântul ”astronomie” provine din limba greacă, astron – ”stea”, nomos – ”lege”, ea a luat naștere ca răspuns la necesitățile practice ale păstorilor și agricultorilor din antichitate. Ea studiază structura corpurilor cerești și a sistemelor formate de ele, mișcarea, originea și evoluția acestora. Printre alte particularități, ea are legături strânse cu multe alte științe: Fizica, matematica, cibernetica, chimia biologia și geografia. Odată cu aplicarea metodelor acestor științe în astronomie, a devenit posibilă studierea materiei în stări și condiții care există numai în cosmos și nu ar putea fi realizate în laboratoarele terestre.

    Astronomia este știința care se ocupă cu studiul aştrilor şi a legilor mişcării lor, al constelaţiilor, galaxiilor şi al universului în totalitatea sa. De asemenea, studiază evenimentele ce au loc dincolo de atmosfera terestră, planetele, cometele, radiaţiile cosmice de fond, forma şi formarea univers.

     Astronomia este una dintre cele mai vechi științe datând încă din perioada Greciei Antice. În secolul al VII-lea în Anglia astronomii se foloseau de poziția stelelor în navigație.

     În perioada contemporană, aproape toți astronomii au cunoștințe solide de fizică iar rezultatele observațiilor sunt puse în context astrofizic, astfel încât astronomia și astrofizica au dobândit definiții foarte apropiate.

De când au pornit în cucerirea planetei, oamenii au fost fascinaţi de bolta înstelată, au observat mișcările stelelor, lunii şi a planetelor învecinate. Au învăţat să prevadă fazele lunii pentru a putea măsura timpul, după cum reiese din gravurile de pe nişte oase, descoperite de arheologi şi datate din anul 35.000 înainte de Hristos (Î.Hr.).  Oamenii au observat că stelele pe cer nu sunt uniform răspândite, ci sunt grupate în diferite configurații pe care le-au numit constelații. Apariţia şi dispariţia succesivă a constelaţiilor le dădea indicaţii despre succesiunea anotimpurilor. Aceste indicaţii erau extrem de preţioase şi utile pentru muncile şi nevoile lor. Corpurile cerești au devenit puncte de reper referitoarela timp și spațiu iar observarea lor sistematică o necesitate. Studiile recente ne arată că astronomii din antichitate aveau cunoştinţe mult mai avansate decât suntem noi dispuşi să credem. Astfel din datele furnizate de sateliţi reiese că cele trei piramide din Gizeh ne arătă configuraţia celor trei stele din constelaţia Orion, Sfinxul era orientat spre constelaţia Leul, iar turnul Bayon al templului din inima Angkorului situat în jungla cambodgiană este orientat spre constelaţia Draco aşa cum se vedeau acum 10.500 de ani, la momentul echinocţiului de primăvară. Acest lucru dovedeşte că strămoşii noştrii cunoşteau mişcarea de precesie a Pământului, deoarece în templele din Angkor predominau numerele precesionale.

O galaxie (cuvântul provine din greacă de la galaxias, însemnând ”cerc lăptos”, o referire la Calea Lactee) este un sistem cu masă, unit de forțe gravitaționale, alcătuit dintr-o aglomerație de stele, praf și gaz interstelar precum și, dar încă nedovedit, materie întunecată invizibilă și energie întunecată. În Univers există aproximativ 200 de miliarde de galaxii.

Cunoştinţele despre Univers şi aştrii care-l populează s-au acumulat şi îmbogăţit timp de 2000 de ani şi prin eforturile unor astronomi remarcabili ca: Tycho Brache, Nicolaus Copernicus, Galileo Galilei, Johan Kepler, Isaac Newton, William Herschell, Edwin Hubble şi alţii până în prezent.

În concluzie pot spune că astronomia este foarte importantă. ”Astronomia obligă spiritul să privească spre cer şi ne conduce din această lume într-o alta” .